Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a publicat vineri prognoza meteo pe patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice chiar de săptămâna viitoare, când sunt aşteptate şi ploi, în cea mai mare parte a ţării. Pentru luna august nu sunt prognozate perioade caniculare.
Prognoza meteo pe săptămâna 28.07.2025 – 04.08.2025
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul ţării, unde se vor situa în jurul celor normale.
Regimul pluviometric va fi excedentar în toată ţara, dar mai ales în jumătatea de nord a ţării.
Săptămâna 04.08.2025 – 11.08.2025
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână la nivelul întregii ţări.
Regimul pluviometric va fi apropiat de normalul perioadei la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 11.08.2025 – 18.08.2025
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării.
Regimul pluviometric va fi deficitar în jumătatea de vest a ţării şi apropiat de normalul perioadei în restul teritoriului.
Săptămâna 18.08.2025 – 25.08.2025
Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână în majoritatea regiunilor.
Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în regiunile vestice şi apropiat de specificul perioadei în restul teritoriului.
Prognoza meteo pentru acest weekend
Meteorologii au emis joi noi alerte cod portocaliu și galben de caniculă, valabile până în weekend.
Codul portocaliu de caniculă este valabil în intervalul 25 iulie, ora 10 – 26 iulie, ora 10, în mai multe regiuni.
Vizate sunt Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Crișanei, precum și în sud-vestul Transilvaniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20…22 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală.
În același interval este valabil un cod galben de caniculă. Va fi caniculă în Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul și centrul Moldovei, nord-estul Munteniei și în Dobrogea continentală. Maximele se vor încadra între 33 și 37 de grade, iar minimele, în general, între 18 și 21 de grade.