Prognoza meteo din 9 septembrie, vremea aduce schimbări importante în nord-vestul și centrul țării, unde se va răci simțitor. În același timp, valorile termice vor fi ridicate în unele regiuni, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Prognoza meteo, 9 septembrie. Temperaturi de toamnă în unele județe
Cerul va fi mai mult noros, iar ploile vor fi frecvente, însoțite pe alocuri de descărcări electrice. În restul regiunilor, temperaturile vor fi apropiate de cele din ziua anterioară, însă în sud-vest, sud și sud-est se va menține o atmosferă călduroasă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta doar local, prin averse și furtuni de scurtă durată.
Cantitățile de apă pot depăși, punctual, 15–20 l/mp, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe durata ploilor.
Bucureștenii se mai pot bucura de vreme călduroasă
Temperaturile maxime vor oscila, în general, între 22 și 32 de grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între 7 grade în depresiunile estice ale Transilvaniei și 20 de grade pe litoral. Dimineața și noaptea, în anumite zone, se va semnala ceață.
În București, ziua de 9 septembrie va aduce vreme călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va atinge aproximativ 32 de grade, în timp ce minima nopții se va situa între 14 și 16 grade.
Prognoza meteo pe regiuni. Vremea se va răci simțitor până la jumătatea lunii septembrie
În Banat și Crișana, următoarele zile vor fi călduroase, cu maxime de până la 33 de grade, însă după 11 septembrie valorile vor scădea, apropiindu-se de 25–26 de grade. Minimele vor porni de la 15–18 grade și vor coborî treptat spre 11–12 grade. Ploile vor fi mai frecvente și mai intense între 11 și 14 septembrie.
În Transilvania și Maramureș, temperaturile vor fi mai reduse, maximele atingând 28 de grade doar la începutul intervalului. După mijlocul lunii, valorile diurne se vor stabiliza între 23 și 25 de grade, iar nopțile vor deveni mai reci, cu 9–11 grade. Ploile vor apărea local, mai abundente în prima săptămână.
În Moldova, temperaturile vor rămâne moderate, între 24 și 28 de grade, cu minime care vor coborî de la 16 la 10 grade spre finalul intervalului.
Ploi slabe în anumite zone
În Dobrogea, după o răcire la 25 de grade în prima săptămână, temperaturile vor crește ușor și se vor menține între 26 și 28 de grade până la final. Minimele vor oscila între 15 și 18 grade.
În Muntenia și Oltenia, începutul de perioadă va fi foarte cald, cu maxime de 33–34 de grade, dar după 12 septembrie temperaturile vor scădea la 28 de grade. Nopțile vor deveni mai răcoroase, coborând spre 12 grade. Vor fi posibile ploi de scurtă durată, mai ales la mijlocul lunii.
La munte, valorile termice vor fi specifice toamnei, cu maxime de 15–18 grade și minime între 6 și 9 grade.