Al doilea om din CSM, procurorul care apare în documentarul Recorder, mesaj adresat direct lui Ilie Bolojan

Table of Content

Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentantul procurorilor în instituția cu rol de garant al independenței justiției, Claudiu Sandu,de la CSM a declarat la Euronews România că România a ajuns să fie un „paradis al infractorilor” în timp ce sistemul judiciar s-a întors în anii 90. Procurorul susține că justiția nu se poate repara singură și este nevoie de politicienii pentru a face modificările, indicându-l inclusiv pe prim-ministrul Ilie Bolojan.

„Rolul Justiției în orice societate este să pedepsească făptașul. Din moment ce nu mai avem această funcție socială îndeplinită, de pedepsire a infractorilor și infractorii zburdă liberi și scapă și fără pușcărie și cu banii furați, este evident că acel loc în care justiția nu funcționează este un paradis al infractorilor. Uitați-vă la modul în care sunt repuse inclusiv în discuție hotărâri definitive de condamnare, unele chiar executate”, a declarat Sandu, la Euronews România, procurorul care apare și în documentarul Recorder.

Magistratul de la CSM a indicat legislația precară din țara noastră, apreciind că inclusiv legile Justiției, adoptate în 2022, sunt proaste.

„Vechile legi ale Justiției, care au fost atât de mult blamate, erau mult superioare calitativ decât actualele legi ale justiției. Prin adoptarea noilor legi au fost instituite niște proceduri care au cam încheiat orice formă de democrație în justiția din România”, a subliniat Sandu.

CSM

Procurorul a dat ca drept exemplu felul în care este conducerea în instanțe și parchete, unde doar președintele instanței sau prim-procurorul parchetului obține mandat printr-un concurs organizat de CSM.

„După care el propune adjunctul sau vicepreședintele instanței. Propune șefii de secții pe care CSM îi numește, dar la propunerea președintelui. (…) Aceasta este o procedură complet nedemocratică, pentru că dacă stabilim niște atribuții, iar colegiul de conducere are atribuții destul de serioase în zona Justiției, ar trebui să avem siguranța că, pe lângă președinte sau prim-procuror, ceilalți sunt aleși de colegi, nu sunt tot numiți pe baza propunerii președintelui”, a precizat Sandu, reamintind că magistrații au protestat față de această schimbare la momentul respectiv.

Degradarea statului de drept, după 2017

Vicepreședintele CSM a afirmat că statul de drept în România a început să se degradeze după 2017, odată cu Ordonanța de Urgență 13. În opinia sa și a colegilor magistrați, adoptarea Legilor Justiției din 2022, deși bine structurate, au reprezentat un regres semnificativ, aducându-ne înapoi la influențe negative asupra justiției, asemănătoare cu anii ’90.

Totuși, existența continuării dosarelor și a luptei pentru justiție se bazează pe progresele din ultimii 15-20 de ani, regăsite însă în declin după 2017, a mai subliniat Sandu.

Reprezentantul procurorilor în CSM mai afirmă că justiția nu are capacitatea „să se autorepare” și este nevoie ca modificarea să vină de la politicieni.

„Cât timp politicul a distrus Justiția și au dus-o în situația în care este acum, ar fi corect ca acești bărbați politici ai țării să ia și niște măsuri faptice, nu doar vorbe”, a subliniat vicepreședintele CSM, indicându-l pe premierul Ilie Bolojan.

„Cel care are pârghii se numește prim-ministru Ilie Bolojan. Dacă domnul prim-ministru și-a asumat răspunderea pentru un set de legi și, în sfârșit, pentru salvarea României de la faliment și pentru readucerea la o vârstă de pensionare de 65 de ani și la o pensie europeană, ar trebui să ajungă răspunderea și pentru salvarea justiției ca serviciu public. Adică modificările legislative să fie făcute repede, prin asumare, Guvernul să-și asume riscul de a fi demis, așa cum își asumă riscul pentru alte modificări legislative, pentru că aceasta este o chestiune gravă, adică până la urmă, nefuncționarea justiției duce direct la nefuncționare a statului de drept”, a subliniat Sandu.

Dezvăluirile Recorder

Documentarul „Justiție capturată” a fost publicat marți seară de către Recorder pe canalul propriu de YouTube.

Filmul este o investigație despre starea justiției din România, fenomenul prescrierilor, dar și efectele centralizării puterii la nivelul „unor magistrați care coabitează cu polticienii”.

În documentarul Recorder, au fost intervievați procurorul militar Liviu Lascu, Crin Bologa, fostul procuror-șef al DNA între perioadele Laura Codruța Kovesi si Marius Voineag, dar și o procuroare din DNA și o judecătoare de la Curtea de Apel, care au vorbit sub anonimat.

Claudiu Sandu, reprezentant al procurorilor în CSM, a spus că s-a ajuns ca interpretarea exagerat formală a legii să ducă la anularea probelor din dosar „pentru orice”, pentru ceea ce el a metaforizat ca fiind „o virgulă”.

„Am ajuns să reinventăm Dreptul” a spus Sandu, care a afirmat că „eu nu-mi aduc aminte de o mare sentință de vinovăție în ultima vreme”. Masacrarea ideii de justiție, a spus Sandu, îi demobilizează pe magistrați și îi dezarmează pe cetățeni.

Tags :

Related Post

© 2025 Bluehex. Toate drepturile rezervate.