Robert Negoiță a fost pus sub control judiciar de către procurorii anticorupție. Anchetatorii i-au stabilit o cauțiune de 800.000 de lei, la finalul mai multor ore de audieri desfășurate la sediul DNA, au declarat joi seară, pentru HotNews, surse judciare.
Pe lângă cele două măsuri legale, Robert Negoiță a primit din partea procurorilor și interdicția de a-și exercita mandatul de primar pe perioada controlului judiciar, conform unor surse citate de Agerpres și G4Media.
Primarul Sectorului 3 este vizat într-un dosar de abuz în serviciu, în care procurorii DNA au făcut joi dimineață mai multe percheziții, inclusiv la locuința acestuia, au declarat anterior pentru HotNews surse judiciare. Între faptele de care e acuzat edilul se numără construirea unui drum pentru fratele său, dezvoltator imobiliar, despre care a relatat Recorder.
Conform jurnaliștilor de la Recorder, Robert Negoiță a folosit resursele Primăriei pentru a construi o șosea pe terenul privat deținut de fratele său, Ionuț Negoiță, „așternându-i” un covor de asfalt chiar în locul unde acesta urma să ridice mai multe blocuri și un centru comercial.
După perchezițiile de dimineață, Robert Negoiță organizat o conferință de presă la sediul Primăriei, context în care a susținut că nu i-a construit nimic din bani publici fratelui său, însă a admis că, în cazul unui drum realizat pe o proprietate privată, varianta legală era să facă mai întâi documentația de urbanism, expropriere și apoi să construiască.
Ulterior, edilul a fost adus, în timpul zilei, la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție pentru audieri. După aproape șase ore, el a plecat de la sediul DNA, afirmând că nu se consideră vinovat.
23:00
Interdicție în privința exercitării mandatului de primar
În afară de controlul judiciar și cauțiunea de 800.000 de lei, Robert Negoiță a primit și interdictie de a-și exercita mandatul de primar, potrivit unor surse citate de Agerpres și G4Media.ro.
Astfel, procurorii DNA au decis să-i interzică lui Robert Negoiță să mai exercite funcția de edil al Sectorului 3 pe perioada controlului judiciar.
21:45
Singura declarație dată la ieșirea de la audieri
La ieșirea, joi seară, de la sediul DNA, edilul a declarat în fața presei că nu se consideră vinovat.
Robert Negoiță s-a urcat într-o maşină şi a plecat.
Întrebat dacă se consideră vinovat, primarul Sectorului 3 a răspuns scurt: „Nu, nici vorbă”.
Răspunsul dat de Robert Negoiţă, după cele șase ore de audieri la DNA, întrebat dacă se consideră vinovat
21:35
Control judiciar, sub cauțiune
După ce a fost audiat la sediul DNA timp de aproape 6 ore, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a primit control judiciar, pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei (aproximativ 160.000 de euro), au precizat surse judiciare pentru HotNews.
15:27
Robert Negoiță a ajuns la sediul DNA pentru audieri. El nu a făcut declarații înainte să intre în sediul DNA.
12:54
Robert Negoiță a ieșit într-o conferință de presă și a respins acuzația că i-a construit fratelui său un drum public. El a precizat că „a construit drumuri publice pentru Sectorul 3, liber să fie folosit de orice cetăţean”. Negoiţă a mai acuzat că reprezentanţii Primăriei Sectorului 3 au fost „blocați” de Primăria Capitalei să facă toate documentele necesare.
Percheziții la locuința lui Robert Negoiță
Conform surselor Hotnews, au loc 11 percheziții: la Primăria Sectorului 3, la o firmă din subordinea acesteia, precum și la locuința lui Robert Negoiță. El este suspectat de abuz în serviciu în legătura cu modul în care au fost construite mai multe drumuri, între care drumul de la locuința fratelui său, despre care a scris Recorder.
Alături de Negoiță sunt suspectați în acest dosar și angajați ai Primăriei Sectorului 3, iar după percheziții toate persoanele vizate urmează să fie duse la audieri la DNA, au mai spus sursele citate.
Anunțul oficial al DNA: Lucrări de construire şi asfaltare a mai multor străzi fără documente legale
DNA anunță, într-un comunicat, că cercetările vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2017–2025, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție legate de lucrări ilegale de construire şi asfaltare a mai multor străzi.
„Faptele investigate ar fi fost comise de funcționari publici, cu sprijinul unor complici și vizează lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi din Sectorul 3 al municipiului București, ce ar fi fost realizate fără documente legale. În cursul zilei de 5 februarie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, a transmis DNA, fără să-l numească pe Robert Negoiță.
Dezvăluirile Recorder în cazul lui Robert Negoiță
În august 2025, jurnaliștii de la Recorder au scris că Robert Negoiță a folosit resursele primăriei pentru a construi o șosea pe terenul privat deținut de fratele său, Ionuț Negoiță.
Drumul de aproximativ un kilometru a fost construit la începutul lunii august, în aproximativ opt zile, de către Primăria Sectorului 3, în spatelele Halei Laminor. Principalul obiectiv este să faciliteze accesul în zona unde companiile lui Ionuț Negoiță, fratele edilului, vor construi complexul imobiliar HILS Republica, potrivit Recorder.
Procurorii au început atunci urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu, adică la vremea respectivă era cercetată fapta, nu o persoană anume.
Potrivit legii, autoritățile centrale sau locale nu au voie să finanțeze construcția sau reabilitarea unor drumuri aflate pe proprietăți private, precum este cazul unde contruiește Ionuț Negoiță. Pentru ca un asemenea drum să fie făcut din bani publici, legea impune ca terenul să treacă în domeniul public.
Într-o filmare publicată pe Facebook în care anunță construirea noului drum, Negoiță afirma că noua arteră i-a fost solicitată de locuitorii din zonă, exasperați de traficul intens.
Robert Negoiță a recunoscut atunci că a construit drumul de pe terenul familiei sale cu resursele primăriei, dar a respins un conflict de interese.
„Este conflict de interese în sensul în care am încălcat o proprietate să facem un drum public. Dacă dumneavoastră considerați că am creat un avantaj fratelui meu, aveți o abordare foarte greșită”, a spus Negoiță pentru Recorder.
Întrebat la rândul său de ce nu s-au respectat pașii legali pentru contrucția drumului de pe proprietarea firmei sale, dezvoltarul Ionuț Negoiță a spus că „se ocupă niște oameni de formalități, nu mă ocup eu personal”.
„Mi s-a cerut să se creeze un drum public, ca să se facă legătură între (Șoseaua) Industriilor și câmp”, a motivat dezvoltatorul imobiliar.
Drumurile construite peste magistralele de gaz
De asemenea, în octombrie 2025 Recorder a publicat o investigație în care arată că, potrivit unui raport de expertiză, la ordinul lui Robert Negoiță, s-au construit ilegal 11 drumuri asfaltate peste magistrale de gaz.
Primăria Sectorului 3 n-a avut avize din partea Transgaz, care a notificat primăria încă de la începerea lucrărilor, și care a dat în judecată primăria. În prezent, litigiul se află pe rolul Tribunalului Bucureşti, după ce Judecătoria Sectorului 3 și-a declinat competența în acest caz.
O persoană din interiorul Primăriei Sectorului 3 a spus pentru Recorder că Negoiță a sfidat cu bună știință avertismentele specialiștilor.
Cine este Robert Negoiță
Robert Negoiță s-a născut la 29 martie 1972 în localitatea Măneciu, judeţul Prahova. Este președinte al PSD Sector 3 și primar al Sectorului 3 din 10 iunie 2012. În prezent este la al 4-lea mandat de primar, fiind reales în iunie 2024, cu peste 53% din voturi.
În perioada 2004-2007 Robert Negoiță a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bioterra, iar în perioada 2004-2008 cursurile Facultăţii de Economie a Turismului Intern şi Internaţional din cadrul Universităţii Româno-Americane, potrivit biografiei de pe site-ul primăriei Sectorului 3.
Robert Negoiță s-a implicat în viaţa politică începând cu 2004, când a devenit membru al PSD. În 2006 a fost ales vicepreşedinte al organizaţiei de tineret a PSD (TSD), în 2007 a fost ales preşedinte al Ligii Tinerilor Întreprinzători Social Democraţi (LTISD), iar în 2008 secretar executiv al organizaţiei centrale a PSD. În 2010 a devenit vicepreşedinte al PSD şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Ilfov.
În 2020 a plecat din PSD și a înființat Partidul București 2020, din partea căruia și-a depus candidatura la alegerile locale. La 27 septembrie 2020 Robert Negoiță a câștigat al treilea mandat de Primar al Sectorului 3. Robert Negoiță a revenit PSD în aprilie 2024.
Dosarele în care a fost implicat
Robert Negoiță a fost implicat, de-a lungul timpului, în mai multe dosare și anchete penale.
Dosarul „Rosal”
În august 2022, procurorii DNA l-au trimis pe Robert Negoiță în judecată pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu și complicitate la fals intelectual, acuzații legate de contractul de salubrizare încheiat între Primăria Sectorului 3 și societatea ROSAL Grup.
Mai exact, conform procurorilor, contractul de salubrizare, încheiat inițial în 1999, ar fi fost prelungit între 2013 și 2018 în mod succesiv prin acte adiționale, fără organizarea de licitații publice. Mai mult, tarifele și frecvența serviciilor ar fi fost majorate fără aprobările legale necesare. Prejudiciul este de 578 milioane lei pentru bugetul Sectorului 3.
Dosarul încă este activ pe rol la Curtea de Apel București și nu a fost finalizat prin sentință definitivă.
În februarie 2023, procurorii l-au pus sub urmărire penală într-un alt dosar în care este acuzat că a aprobat, în perioada 2015 – 2021, emiterea ilegală a unor documente necesare pentru construirea unui bloc în centrul Bucureştiului.
Accidentul de la șantierul Bibliotecii Naționale
Negoiță a fost anchetat penal ca suspect de omor din culpă în cazul în care doi muncitori au murit după surparea, în august 2021, a unui mal de pământ de la Biblioteca Națională, pe un șantier din Sectorul 3. Deși a fost suspectat inițial, acesta nu se mai află printre inculpați.



